Cairo, orasul contrastelor

Am locuit in Cairo patru luni. Ca organizator de evenimente am facut parte dintr-un program de schimb de experienta, si dupa cateva negocieri si o scurta vizita de introducere, m-am trezit noaptea, intr-o cursa TAROM scurcircuitata de turbulente, undeva deasupra Marii Mediterane.

Prima imagine care imi vine in minte despre Cairo este o nesfarsita mare de lumini, peste care pluteam intr-un avion dintr-o data stabilizat, parca pentru a opri in timp tabloul aproape fantastic de lumina si intuneric. Sunt 16 milioane de oameni care locuiesc in Cairo, si tot atatea istorii personale, ce se deapana in fiecare zi in umbra coplesitoare si aproape fantastica a Piramidelor.

Datorita motivului pentru care eram in Cairo, am putut sa cunosc ambele fete ale orasului, am putut sa vad dincolo de ce i se arata unui turist intr-o excursie clasica.

In fiecare dimineata deschideam ochii intr-un apartament micut din Zamalek, trezita de claxoanele ce anuntau un trafic infernal si de forfota strazii, unde ziua incepea mult mai devreme, cu arome de guava si mango proaspat taiat pentru a imbia trecatorii. In aceeasi cladire cu apartamentul companiei, in care locuiam, cu un etaj mai sus, liftul oprea la usa unui hotel – Longchamps. Poate noua ni se pare ciudat ca la un loc cu apartamente private sa functioneze si un hotel, insa in Cairo am intalnit des aceasta forma de convietuire.

Fiecare saptamana avea programate vizite la hoteluri de cinci stele, la Country Club-uri, la terenuri de golf si la orice alta posibila locatie pentru organizarea unui eveniment. Fiecare saptamana ma adancea din ce in ce mai mult intr-o lume de mucava, o lume a celor bogati, lumea care le era prezentata si turistilor de la marile companii care doreau evenimente in Cairo. E drept ca Mena House Oberoi ofera o imagine perfecta a Piramidelor de la ferestrele mari ale restaurantului principal, insa de la inaltimea unor proprietati extravagante ca Four Seasons, Marriott, Sheraton sau Grand Hyatt, nu mai zareai forfota marunta a oamenilor simpli din acest oras super-promovat.

In fiecare duminica savuram un mic dejun delicios pe terasa hotelului Marriott din Zamalek, inconjurata de familiile si prietenii oamenilor bogati din Cairo. O lume serena si degajata, unde am fost suprinsa sa vad ca sotiile musulmane bogate isi purtau hijab-ul degajat, legat la spate ca pe orice alta esarfa asortata la o tinuta cu blugi stramti si accesorii generoase. Mai erau si mesele traditionale la restaurantul cu specific egiptean, Abou el ” unde in acordurile guturale ale cantaretei SidUmm Khaltoum, "diva muzicii arabe", asteptam sa ni se aduca la masa Molokheya, mancarea nationala a egiptenilor (o supa verde densa, asortata cu orez si carne de porumbel) si admiram pe pereti, pe langa ilustratii si obiecte traditionale, fotografii cu persoane importante dintr-un Cairo al anilor ‘50-‘60, de pe vremea presedintului Nasser, cand femeile erau imbracate asemeni lui Grace Kelly, cu rochii croite dupa moda occidentala si decoltee generoase.

Iar cand impreuna cu agentia cu care colaboram am organizat un cocktail nocturn pe unul dintre luxoasele vasele de croaziera de pe Nil, am inteles exact modul in care Cairo stie sa isi rasfete societatea high-class si turistii cu dare de mana.

Cand am inceput sa fac plimbari pe stradutele ce radiau din marile bulevarde, am descoperit ca daca Piramidele si hotelurile de lux domina orizontul orasului, adevarata realitate din Cairo este acolo jos, pe strada, in viata de zi cu zi a milioanelor de egipteni. Daca deschizi bine ochii ti se vor intipari in minte zecile de imagini care se oglindesc in geamul taxiului si recreaza puzzle-ul esentei acestei metropole. O realitate gri a oamenilor aflati la limita saraciei – femei in niqab-uri negre a caror privire trista si misterioasa ascunde drame ce nu se vor cunoaste niciodata, barbati si copii in imbracamintea lunga abaya, invitand trecatorii in micile magazine in vitrinele carora atarna jumatati de oaie, sau la tarabele cu koushari (un picant amestec traditional de paste, orez, naut si linte), fumand shisha (narghilea), vorbind, certandu-se, razand sau pur si simplu contempland forfota de pe strada.

Iar cand pasesti in Khan el Khalili, marele bazar din Cairo, vei gasi sufletul orasului, lafaindu-se vesel in acest amalgam de negustori veseli care negociaza fiecare cap de ata de pe tarabele lor, de metale pretioase si suveniruri adeseori kitsch. Vei descoperi cum rasetele, ceaiul de menta, condimentele exotice si fumul aromat al nelipsitelor narghilele te ametesc si te poarta catre iesire cu mainile incarcate de suveniruri, nedumerit, singur si fericit ca Alice in Tara Minunilor.

Nu e suficient sa vizitezi Cairo doar pentru a pune pe Facebook o fotografie tinand Piramidele in palma, asa cum nu e suficienta o tura succinta prin Muzeul de Egiptologie, sau o masa intr-un restaurant turistic. Chiar daca mergi intr-o excursie organizata, fa-ti un pic de timp sa conversezi cu orasul si lasa-l sa ti se destainuie. Plimba-te pe strazile pline de forfota, scufunda-ti degetele in cosurile pline de condimente si adulmeca aerul parfumat, fa o fotografie micutului egiptean purtand  abaya, care iti zambeste din pragul unui mic magazin cu de toate, amesteca-te printre tinerii de pe promenada de-a lungul Nilului si asculta ecourile rugilor din difuzoarele moscheelor, in timp ce soarele apune peste un Cairo al contrastelor.