Confesiunile unui explorator: Alin Totorean, intors din desert, viu si nu chiar asa de vatamat

Alin Totorean s-a intors din desert in Romania. Noi ne-am intalnit cu el (la conferinta de presa) si am aflat niste lucruri in plus 'from behind-the-scenes'.

Acum 20 de ani a inceput alpinismul pe muntii din Romania. Dupa asta au urmat:

> in 2004 - ANATOLIA

"Spun Anatolia si nu Turcia, pentru ca nu am fost nici la mare, prin statiuni, nici sa imi iau blugi din Istanbul. Am fost sa vad monumente, ruine, sa descopar ramasite otomane."

> in 2005 - INDIA

"Iarasi, sa nu intelegeti ca am plecat sa vad Taj Mahalul. Am colindat prin 35 de localitati din India, cu intentia de a face un serial documentar. Am toate filmarile, imi trebuie doar cineva interesat sa produca si sa difuzeze acest film."

> in 2006 - MAROC

"In Maroc mi-am dorit sa ajung sa vad Fes, Meknes si Marrakesh, orasele imperiale."

> in 2008 - CHILE si BOLIVIA

"Am dat pe Google intr-o zi "Desertul Atacama" si nu am gasit aproape nimic. Singurele date - si acelea rudimentare - erau despre Valea Lunii, cea mai accesibila parte a desertului si cea mai turistica, din acest motiv. Atunci mi-a incoltit in minte ideea ca daca as pleca sa iau desertul la picior, as putea sa aduc multe informatii relevante si utile."

A plecat din Bucuresti - via Paris - la Santiago in 31 decembrie. Se gandea ca o sa serbeze Revelionul singur, intr-un Airbus, deasupra Atlanticului. A fost tocmai pe dos: avionul a fost full in noaptea dintre ani. Asta a fost unul dintre semnele incurajatoare: nu era singurul nebun din lume.

Ce urmeaza acum o sa sune ca un autopromo, va cer scuze, dar ma risc:

"Daca nu ar fi fost Bradut Florescu si AmazingRace, nu as fi ajuns acolo, nu mi-as fi vazut visul cu ochii. E foarte important ca Bradut Florescu a crezut in visele mele, a avut incredere in planurile mele. E foarte greu sa alergi dupa bani, mai ales pentru cauze de genul asta. Libertatea nu intereseaza pe nimeni. Probabil ca libertatea se vinde cel mai slab. AmazingRace si domnul Bradut Florescu au platit pentru libertatea mea. Le multumesc."

(rosind) Revenim ...

Alin Totorean ne-a dat un interviu exclusiv, la finalul conferintei de presa care s-a desfasurat la Institutul de Geografie al Academiei.

≡ Cum te-ai luptat cu setea in "cel mai uscat desert al planetei"?

≡ Prima oara mi-am luat apa cat am socotit eu ca o sa-mi ajunga. Eroare! Calculasem ca imi vor fi de ajuns 3 litri de apa pe zi, in conditiile in care minimumul de care ai nevoie ca sa rezisti (la pas, prin arsita) este de 6 litri/zi. Mai aveam cam o gura de apa si m-am hotarat sa o beau, sigur fiind ca mai am vreo 2 kilometri pana la prima statie de unde imi puteam reface proviziile. Desertul, insa, se joaca cu tine. Ar fi trebuit sa vad lumina in departare, la orizont, daca era vreo asezare in zona, dar nu vedeam nimic.

A doua zi, fara strop de apa, am descoperit ca ceea ce credeam a fi salvarea mea era, de fapt, o cale ferata abandonata, langa care am gasit o manusa veche de cateva zeci de ani. Asta a fost tot.

≡ Si cum ai facut? Ai strigat la Fata Morgana?

≡ De fapt, cam asta am facut. Numai ca se pare ca am induiosat-o, pentru ca, la scurt timp, am ajuns la o mina, unde am dat peste niste lucratori. Din pacate, nici ei nu mai aveau. La cateva zeci de minute dupa asta, a aparut un om cu un camion care m-a luat cu el pentru vreo suta cincizeci de kilometri, pana in primul satuc unde oamenii mi-au dat sa beau apa de la robinetul din centru.

≡ Si de data asta ti-ai luat mai multa apa?

≡ Da. Numai ca in rucsacul pe care l-am purtat necontenit in spate sute de kilometri (si care avea in jur de 45 kg) nu mai era loc, asa ca am fost nevoit sa renunt la haine, la bocanci, la cort si am pus in loc sticle cu apa.

≡ Cum de nu te rataceai? In jungla si in desert ai tot timpul impresia (complet falsa) ca mergi drept inainte, cand, de fapt, te invarti in cerc.

≡ In calatoria asta cel mai bun prieten al omului, al meu, a fost GPS-ul. Cu toate astea, de cele mai multe ori, ce parea pe GPS a fi localitate, se dovedea a fi o exploatare miniera parasita.

≡ Cand ti-a fost cel mai frica?

≡ Groaza mi-a fost cand am plecat de acasa, cand le-am zis "la revedere" alor mei, pentru ca trebuie sa recunosc, stiam ca exista riscul sa nu ma mai intorc niciodata. Cand ramasesem fara apa, imediat au aparut vulturii deasupra mea si s-au rotit vreo cateva ore, facandu-ma sa ma gandesc la ipostaza "femurul si tibia e tot ce a mai ramas din el".
Sau a mai fost o noapte cand m-am ridicat din sac, am sarit dintr-un bolovan in altul in picioarele goale si abia dupa vreo 6 pasi, sarituri de astea, mi-am dat seama ca dupa primii doi bolovani, calcam, de fapt, in cactusi. Mi-am petrecut noaptea extragand spin cu spin din talpi, dar a trecut, sunt ok acum.

≡ Cum te-ai inteles cu oamenii care ti-au dat apa sau ti-au oferit ajutor?

≡ Ei in spaniola, eu in romana...dar nu a fost problema, ne intelegeam de la sine, oamenii care traiesc acolo stiu ce nevoi poate avea un alb, ratacind sau explorand pamanturile lor.

≡ Daca ai avea un baietel, ce i-ai spune acum, dupa ce ti-ai petrecut singur aproape 3 luni in cel mai arid desert al Terrei?

≡ (razand) Nu am un baietel, asa ca nu m-am gandit la asta. Dar pot sa le spun cititorilor AmazingRace.ro sa isi urmeze visul, intotdeauna, oricare ar fi el.

Multumim. Si in loc de 'Bine ai venit', cred ca ti-ar placea mai mult 'Drum bun!'

Puteti citi insemnarile de jurnal ale lui Alin Totorean, din timpul expeditiei lui,

aici: "Interviu: primul roman care a atacat Atacama" (inainte sa plece),

aici: "CHILE & BOLIVIA: Raport din Desertul Atacama"

sau aici: "BOLIVIA - LA PAZ. Corespondenta exclusiva de la Alin Totorean".