Tienes solo una vida, hay que saber vivirla! / Ai o singură viaţă, trebuie să ştii să o trăieşti!

(Înţelepciune populară cubaneză)

Am avut ocazia în februarie sa plec cu rucsacul în spate în lume. Şi iată-mă, întâmplător, în ţara tutunului, soarelui, romului, dansului, maşinilor vechi, a mojito-ului,  în Cuba.

Primul act: La Habana

Habana Vieja, partea veche a oraşului, care acum este declarată monument UNESCO a însemnat pentru mine o excursie în timp, în altă lume, o lume cu clădiri vechi, coloniale, cu o arhitectură superbă, dar a căror tencuială este pe alocuri jupuită (case ce aparţineau unor oameni odată bogaţi, care apoi au plecat din Cuba), aşteptând ca cineva să le aducă din nou frumuseţea şi măreţia zilelor de aur, balcoane suspendate din care locuitorii descos cu privirea turiştii ce se perinda pe dedesubtul lor, felinare romantice şi singuratice, baruri cu curţi interioare pline de flori, baruri fără curţi interioare pe ale căror rafturi se odihnesc sticlele de rom, maşini vechi şi colorate, motociclete cu ataş, mirosuri mai plăcute, mai puţin plăcute, bulevarde largi, străduţe înguste, parcuri cu fântâni, păsări şi bătrânei odihnindu-se la soare, muzica...muzica peste tot!

Malecon-ul, promenada de pe marginea oceanului, ce se întinde pe o distanta de 7 km, este aurit la asfinţit şi este străjuit de aceleaşi case misterioase şi triste. Pe mal, pe stânci poţi vedea oameni (şi câini) care se scaldă în razele soarelui. Rătăcindu-mă, am putut simţi şi mai bine pulsul oraşului: de îndată ce dai colţul unei străzi turistice şi intri pe una mai neumblată simţi sărăcia în care trăiesc - câte o pereche de ochi iscoditori te urmăreşte de după zăbrelele unui geam, rufe sărăcăcioase atârnate pe frânghii se leagănă în vânt, pe străzi pete de lichide vărsate. Ajungând fără să vreau în cartierul chinezesc am avut senzaţia unui oraş abandonat în care doar restaurantele cu lampioane roşii păreau singurele care palpitau de viaţă ca mai apoi: bum! Capitolul: măreţ, populat, cu săli impozante si aurite.
Indubitabil, Havana are un farmec aparte...

Al doilea act: Viñales

Viñales, în vestul Havanei, este situat în regiunea cu cel mai bun tutun:  Pinar del Rio (regiunea, nu tutunul). Luând o excursie, am făcut prima oprire la o fabrică de ţigări. Acolo m-a izbit pentru prima data tristeţea. Uitându-mă la muncitorii aşezaţi la cate un mic birou confecţionând trabucuri mi-am adus aminte de imaginile de la televizor din copilărie – cusătoresele de pe vremuri.

Fabrica are de fapt 4 camere:

- partea unde se sortează frunzele de tutun (sunt 3 tipuri de ţigări vestite: Cohiba, adică tutun in limba indienilor din Cuba, Romeo si Julieta şi Monte Cristo. O cutie cu 25 de bucăţi poate ajunge la 400-500 USD.

- camera unde sunt rulate ţigările (fiecare muncitor are o norma de 120 bucăţi pe zi, iar dacă întrece primeşte un bonus - semn de o oarecare formă de capitalism?!).

- vine camera unde se face controlul calităţii: fiecare ţigară este măsurată în funcţie de standardele fiecărui tip.

- ultima cameră este cea în care sunt sortate în funcţie de culoare (astfel încât într-o cutie să nu fie un curcubeu de ţigări) şi apoi ambalate. Cea mai scumpă ţigară, cea fumata de Fidel, este Cohiba Esplendido, in jur de 16 Euro per trabuc.

De la fabrică ne-am dus în casa unui ţăran care cultiva tutunul. Statul vinde seminţele de tutun ţăranilor care îl cultivă, culeg, usucă, iar apoi o parte din recoltă o vând statului, iar o altă parte o pot păstra pentru uzul propriu (adică în jur de 10 procente din întreaga recoltă). In cele mai multe cazuri îl vând. Unii zic că ţigările astea sunt chiar mai bune decât cele din fabrică. Eu ce pot spune este ca după o ţigară de dimensiuni mai mici m-am dus bălăbănindu-mă în pat.

Am rămas în Viñales în gazdă (care trebuie să depună declaraţie cu persoanele aflate în gazdă, să plătească lunar o taxă statului chit că are sau nu are chiriaşi). Din nou acelaşi sentiment de nostalgie. Orăşelul are o singură stradă principală cu multe case în stil colonial - majoritatea sunt ¨casas¨, adică închiriază camere. Din când în când pe ziduri, pe scânduri, pe case sunt scrise citate fie din Castro, fie din Che. Viñales m-a trimis tot mai mult cu gândul la România, la copilărie: la spuma de zmeură a mamei, la bananele ce se coceau pe dulapul din bucătărie (aici la soare..), la Breaza, când singura grijă era sa nu fiu ultima care închide uşa de la grădină, la trezitul în cucurigul cocoşilor, la ciocolatele chinezeşti în forma de lingou. Mi-a adus aminte de bunici.

Natura este o combinaţie între roşul pământului încărcat de fier, verdele frunzelor de tabac şi albastrul cerului. Am fost într-o plimbare pe dealuri cu un ghid, un geolog care a lucrat cu români şi care ne-a arătat cum se ară pământul (parcă timpul s-a oprit în loc şi pe când restul lumii a trecut la semănătoare şi tractor, aici încă au rămas la carul cu boi) şi ne-a povestit de dificultăţile lor dar a terminat optimist: Tienes solo una vida, hay que saber vivirla! Are 6 copii, 52 de ani şi o iubită de 30 de ani. Bănuiala mea e că a învăţat să-şi trăiască viaţa!

Al treilea act: Trinidad

Trinidad înseamnă pentru mine soarele care se îneacă la asfinţit în mare, casele colorate înşirate ca nişte mărgele pe străzile acoperite de piatră cubică. De cum treci de centru şi te îndepărtezi de zumzăitul turiştilor regăseşti liniştea specifică oraşelor de la ţară, străpunsă de un cotcodăcit ici şi colo sau de sunetul potcoavelor pe pietrele caldarâmului. La Casa de Musica turiştii sunt învăţaţi să danseze... unii cu mai mult succes alţii cu mai puţin... după posibilităţi.

Încheiere:
În ciuda amintirilor pe care mi le-a trezit, Cuba nu m-a lăsat să fiu tristă pentru multă vreme. Vibraţia care străbate din muzica, străduţele pline de culori şi filosofia lor de viaţă m-au cucerit. Găseşti, ca peste tot, oameni gata să te ajute, care doar pentru ca eşti din România îţi zâmbesc mai larg, dar şi autobuze care pleacă fără tine, pentru că tu ca un turist amărât ai scris pe voucher o oră pe când el pleca la alta (mai devreme bineînţeles), sau autobuze care te lasă să aştepţi o oră. Aşteptatul pentru ceva, orice, se pare ca e specific -  poate o rămăşiţă a cozilor pentru mâncare...

Practicalităţi:
Pentru  481 USD am luat din Mexic un pachet conţinând: bilet avion (Cancun- Havana- Cancun), 3 nopţi la un Hotel 4* în Havana (Hotel Riviera), taxe, viză, transport de la aeroport la hotel.
În gazdă, o noapte costă aproximativ 20 USD/noapte, cu mic dejun inclus. Există posibilitatea de a lua printr-o agenţie de turism sau la faţa locului.
Cuba nu este o ţară ieftină, cu un buget de aproximativ 60-80 USD pe zi însă, se călătoreşte confortabil.