ASIA LA INTAMPLARE, partea a treia: Un vapor pentru Indonezia.

Arhipelagul Langkawi e la doar două ore cu feribotul de Penang. Îmi doream demult să ajung acolo, să-i admir legendarele plaje albe, rainforestul multimilenar şi coloniile de vulturi care i-au dat numele (în malaeziană, Langkawi înseamnă “vultur stacojiu”). Răceala, însă, ajunsese la faza “ori eu, ori tu”, forţându-mă să mă ţin departe de vaporul care, ultramodern fiind, promitea noi valuri de aer condiţionat. (Pentru cei care n-au citit episoadele anterioare, eram racit cobză, balalaică, banjo.)

Taman când mă gândeam că ar fi cazul să merg totuşi mai departe, spre Singapore sau Kuala Lumpur, ochii mi s-au oprit pe afişul unei agenţii de voiaj. Zicea aşa: “Penang-Medan by boat, daily at 9 a.m.”. Medan? Sumatra?? Indonezia??? Trebuie să fie o glumă, o confuzie. Intru.

- Selamat pagi (bună dimineaţa), doamnă dragă. Am văzut afişul în faţa agenţiei.
- Selamat datang (bun venit), domnule. Da, sigur, avem curse zilnice către Langkawi. Când vreţi să mergeţi?
- Nu la Langkawi mă refer, ci la Medan. E vorba despre Medan-ul din Indonezia?
- Da. Vreţi să ajungeţi la Medan?
- Sigur.
- Şi de ce nu luaţi avionul? Drumul durează doar o oră.
- Dumneavoastră nu vreţi să vă vindeţi marfa?
- Ba da, sigur că da, dar de când s-au introdus zboruri directe, tot mai puţină lume merge cu vaporul. Costă cam la fel şi durează mult mai mult.
- Nu contează. Mie îmi place să călătoresc încet. Dacă pot să ajung din A în B într-o zi sau într-o săptămână, voi alege varianta a doua.

Mi-a luat banii şi mi-a întins biletul, indicându-mi cu unghia o cifră:

- Vedeţi? Sunteţi pasagerul numărul 1 pentru cursa de mâine.
- Adică sunt VIP?
- Nu, haha, nu. Sunteţi primul care şi-a luat bilet.
- Şi dacă o să fiu şi singurul, vaporul mai pleacă?
- Noi sperăm să nu fiţi singurul. De obicei, avem cam 30 de pasageri. Veniţi dimineaţă la ora 8 pentru check-in.

Când ieşi din clădire, Pasagerul numărul 1 al cursei de Medan descoperi că nu mai avea nasul înfundat. Puse asta pe seama aerului depărtărilor care îl aşteptau şi porni către Cartierul Indian. Unde nasul i se înfundă la loc, din cauza mirosului.

Cartierul indian din Penang nu-ţi înşeală aşteptările. Este un cartier indian pe cinste, dotat cu haine ieftine si colorate, saloane de tratament ayurvedic, magazine cu cristale miraculoase, gunoi arunca la întâmplare, filme piratate, ghicitoare, bijuterii de aur, cerşetori şi muzică dată prea tare.

Iar peste toate astea, învelind cvartalul într-un nimb identitar si protector, mirosul inconfundabil al mâncării indiene! Am convingerea că în India şi oriunde trăiesc indieni molecula de aer conţine şi un atom de curry. Oamenii de ştiinţă îmi vor da dreptate într-o zi.

Dincolo de miros, cartierul indian era fotogenic, abunda de restaurante, iar mie mi-era cam foame. Trebuia să mănânc bine înainte de a pleca în Indonezia. Mâncarea de acolo nu-mi place deloc.

Am servit un orez buryani care aduce surprinzător de mult cu paella spaniolă şi nişte chicken şaizecişinuştiucât, denumit aşa după numărul condimentelor folosite la preparare. Restaurantul era populat exclusiv cu indieni iar podeaua era alunecoasă de la grăsime. Servire ireproşabilă, preţuri ce sfidează orice concurenţă. 3 euro pentru cele de mai sus, un ice coffee şi o cola.

M-am mai plimbat un pic prin oraş. Era o zi frumoasă, în sfârşit, după atata nor şi ploi sporadice. Norişori albi dădeau cu tifla zgarie-norilor sobri şi cenuşii. Câţiva localnici ieşiseră la pescuit, vis-à-vis de sediul unei bănci. Am cerut direcţii spre cel mai apropiat mall. Aveam nevoie de o pereche de sandale şi de o lanternă. Mall-ul părea să fie foarte aproape, dar mi-a luat o oră până l-am găsit pentru că fiecare cetăţean amabil mă îndruma în altă direcţie. Probabil spre alt mall, mall-ul său preferat.

N-o să povestesc acum aventuri de la shopping, că n-am avut. Ce vreau să spun e că tot parterul uriaşului mall (hei, Plaza, eşti mic copil) era brandat integral Samsung. Telefoane Samsung, aparate foto Samsung, frigidere, televizoare, maşini de spălat Samsung, promoteriţe şi promoţii Samsung, tricouri Samsung şi fluturaşi Samsung împărţiţi cu generozitate la orice colţ de mall. Spun asta pentru că am observat acelaşi fenomen a doua zi în Medan şi câteva săptămâni mai târziu in Bangkok. Samsung peste tot.

Am decis să-mi petrec seara sforţând răceala să mă lase în pace, cu jdemii de limonade, paracetamoluri, băi fierbinţi şi plăpumi până la nas. De împachetat nu prea aveam ce, că nu apucasem să-mi deranjez rucsacul. M-am culcat la 10 seara ca pruncii şi, pentru un om bolnav, am dormit destul de sănătos. În dimineaţa următoare plecam spre Indonezia mea dragă. Începea nebunia.