Inspirat de acest articol, diverul Andrei Stoiciu s-a dus in Raja Ampat, la capatul Pamantului si, dupa ce s-a intors, a avut amabilitatea sa ne impartaseasca experienta lui. Ia sa vedem:
Ca sa ajungi in Raja Ampat ai doua posibilitati, ambele implicand o escala obligatorie in Sulawesi. Fie in Manado, fie in Makassar.
In Makassar, botezat astfel dupa numele unui trib local, o zi e suficienta sa descoperi un oras cam marginal chiar pentru standardele indoneziene. Am notat totusi ca la iesirea din aeroport exista ceea ce noi in Romania vedem numai la televizor : autostrada pe sase benzi.
Din Makassar un alt avion (Merpati Airlines), mai batran decat mine, te duce in trei ore pana in Sorong, pe coasta vestica a Papuei indoneziene. Trei ore de zbor plus cele sapte de intarziere la plecare clasice in Indonesia asta inseamna cam zece de ore pe drum.
Ajunsi in Sorong este clar ca suntem in alta lume. La bord, in afara de indonesieni, nu sunt decat diveri. Ii recunosti imediat dupa felul in care respira. Au disparut cuplurile in honeymoon, oamenii de afaceri, familiile distrate pe care le vedeai in Bali. In micul aeroport din Sorong, ghidul de la Papua diving ne aduna pe toti intr un colt si ne explica relaxat ca bagajele noastre plecate din Bali, din Jakarta sau din Makassar nu au mai incaput in avion, pentru ca acesta era overbooked. Unii intreaba cum de n-au incaput cartiva rucsaci la bord, in schimb a fost loc destul pentru masinile de spalat si televizoarele pe care care le descarca veseli hamalii papuasi. Ghidul le promite tuturor ca don’t worry, not the first time, they will come tomorrow. Dupa ce ne urcam intr-o barca rapida, ne numaram rapid din ochi - sapte diveri - si incepem sa intelegem dimensiunile problemei.
Din Sorong pina in Raja Ampat, sunt trei ore de mers in noapte pe ocean deschis. Trei ore daca nu e furtuna. Si cum azi e, si o sa facem cinci. Cinci ore in noapte, cu fulgere, valuri, fara bagaje, fara GPS, barca se mai opreste din cand in cand, iar papuasii incearca sa se lamureasca cu o lanterna cam pe unde vin coralii aia de care nu trebuie sa ne ciocnim. Tacerea se instaleaza in barca si cand ajungem in Eco, suntem plouati, infometati si franti.
Am stat la Kri Eco Resort (solutia mei ieftina) si ma bucur de alegere. Aici, bungalowurile nu au apa curenta, nici aer conditionat dar esti chiar pe malul marii si cand bate vantul simti ca se clatina intreaga constructie pe piloni.
In Sorido, resortul mai scump, aflat la un sfert de ora de mers pe plaja, exista mai multe facilitati, dar in perioada cand am fost (mijloc de noiembrie) era pustiu. Mergeam acolo cand era mareea joasa pentru ca aveau internet de la un turn de comunicatii pentru hidroavioane.
Cand mergi in Raja Ampat, mergi pentru diving si aici poti sa fii sigur un lucru : daca nu-ti plac pestii, o sa ramai si flamand si plictisit. Pentru ca aici toti, absoluti toti divers sunt ciupiti grav de boala scufundarilor. Programul era cam asa, scufundari dimineata la sapte dimineata, apoi la 11, la 14 si la 19. La mese se vorbeste despre pesti. Discutiile sunt la modul : what fish did you see ? Apoi variatiile. In Fiji am vazut asa si asa. In insulele Solomon, am vazut pisici de mare, dar aici pisicile de mare sunt de alt tip. In Australia, vezi rechini mai departe de mal, dar aici se gasesc si in shallow water.
Le resort sunt zeci de carti cu poze si descrieri despre fauna si flora maritima, si ajunsi pe uscat, toti se grabesc sa le rasfoiasca si se aud icnete, wow, ah, nu sunt sigur ca a fost that one, mai degraba this one. O echipa intreaga de televiziune japoneza a poposit trei zile pregatind un reportaj pentru National Geographic.
Programul de scufundari se negociaza zilnic. In Raja Ampat, eco sistemul este unul dintre cele mai diverse si mai bogate din lume, aici chiar gasesti cam orice in termeni de biodiversitate maritima. Pur si simplu alegi. Unele locuri de scufundare sunt chiar langa resort, la altele ai de mers cateva ore pe mare. Se face planul seara, iar dimineata se pleaca in echipe, minim doi scufundatori si un ghid local in mai multe barci. Rechini, testoare, pisici de mare, toni poti sa vezi orice intr-o zi. Papuasii sunt inotatori fabulosi, i-am vazut inaintand lesne impotriva unui curent care lipea de stanca scufundatori occidentali cu experienta.
Scufundarile in curent sunt printre experientele cele mai intense pe care le poate trai cineva, intr-un caz m-am trezit speriat la treizeci de metri sub apa in mai putin de doua minute de cand am intrat in mare fara sa ma pot opune. Curentul este este atat de puternic incat ai senzatia ca zbori pe langa mii de pesti, iar asta inseamna ca vezi mult mai multe lucruri decat intr-o scufundare obisnuita. Nu este recomandat sa inoti impotriva curentului pentru ca oricum pierzi si te epuizezi foarte repede, iar senzatia de abandon pe care o traiesti cand intelegi asta poate fi foarte stresanta. Dupa un timp, curentul se calmeaza sau isi schimba sensul deci, daca iti calculezi bine aerul si efortul esti sigur ca vei iesi la suprafata dar aici intervine a doua provocare: unde? Pentru ca barca te lasa undeva iar dupa ora de scufundare, te poti afla la kilometric buni de locul unde ai intrat in apa.
Moment in care ei incep sa te caute in raza de cerc. Dupa o astfel de scufundare, plutind alaturi de un coleg belgian am asteptat o ora jumate sa fim gasiti in timp ce peste Pacific se insera. A fost cel mai intens moment din aceasta calatorie, ma straduiam sa-mi amintesc atunci de orele geometrie , formula aria unui cerc = Pi ori raza la patrat si am inteles de ce, cu cat trece timpul, cu atat cercul in care te poti afla creste in mod exponential. Altfel spus, daca dupa o ora de scufundari curentul te poate duce intr-un cerc pe care barca il parcurge in jumate de ora, daca nu esti gasit si recuperat in doua ore, dureaza patru ore pana barca face cercul potential in care te poti afla, iar dupa trei ore in curent poti sa fie oriunde pe o suprafata de 5000 km2. Dupa patru ore nu te mai cauta nimeni si de aia au poza ta digitala la resort si pe declaratia ta pe ceea ce divers numesc death license (adica acolo unde scrii ca de bunavoie si nesilit de nimeni te bagi sub apa si daca nu iesi asta e, ei ca centru de scufundari te-au avertizat ca nu esti peste).
Dupa ce am ajuns la mal si ne au intrebat ce v-a placut cel mai mult in aceasta scufundare (drift diving), am putut raspunde fara ezitare: cand ne a gasit barca! Care este fiinta cea mai periculoasa in Raja Ampat ? Tantarii. Cum intri in jungle, apar milioane de astfel de diavoli mici purtand boli si bacterii teribile care transforma o mica taietura pe corali intr-o scepticemie avansata in cateva ore. Deci, nu e de intrat in jungla iar papuasii se viziteaza dintr-un sat in altul mergand cu barcile. Oricum in jungla nu ai cum sa mergi pentru ca este atat de densa incat dupa cativa pasi te trebuie sa fii maimuta sa avansezi. Cat despre rechini, am vazut trei, primul avea doi metri, la al doilea am vrut sa scot cutitul dar ghidul papuas mi a explicat ca nu-i nevoie, pentru ca e amiaza, iar rechinii mananca dimineata pe la patru, da, inteleg, dar daca rechinul nu stia asta? Daca n-a mancat nimic azi?
Da stiu, am citit si eu numarul ala din National Geographic, mai multi oameni mor anual muscati de magari decat de rechini, dar parca totusi as fi preferat sa fiu langa un magar decat sa inot langa un rechin.
Ceilalti diveri erau mai stresati de stone fish, un diavol de peste care are o impunsatura mai veninoasa ca vipera. Daca pui piciorul pe fundul apei fix in capul lui, scapi in cel mai bun caz cu doua milioane de unitati de penicilina si un picior mov si ingrozitor de dureros timp de o luna. Cat despre pisici de mare, nici o grija, am inotat alaturi de ele, isi falfaiau aripile de cinci metri cu calm langa noi, in asa numitul Manta Ray train. Cel mai mult mi a placut langa chichen reef; i se spune asa ca ti se face pielea de gaina cand trec pe langa tine zeci de pisici de mare.
Seara dupa scufundari, la o masa comuna, diverii ghizii papuasi mancau, evident, peste. In timp ce noi oftam gandidu-ne la intoarcerea catre tari europene reci si ploioase, ghizii ne intrebau despre Singapore (nice , big buildings) sau ascultau muzica la telefoanele Mobile. in Raja Ampat, nu e semnal de telefon mobil, dar lucratorii de la resort din resort isi cumparau mobile doar ca sa asculte muzica..
Dupa trei zile in care deja uitasem de bagaje, ca o oda adusa ingeniozitatii indonesiene , ne am trezit dimineata ca rucsacii nostril ne asteptau, natural, in sala de mese. Cum au reusit sa ajunga a fost greu de inteles, si inexplicabil, nu plecase nici o barca de la resort spre Sorong, nici un semn nu primiseram de la aeroport, dar probabil ca bagajele noastre ajunsesera cu cine stie ce avion si trecusera prin multe barci, masini si bratze pana sa fie aduse intacte la resort. Au si ele povestile lor.
Kri Eco Resort este gestionat acum de Pat, un flamand de 60 de ani, calm si intelept, care locuieste aici cu sotia. E o munca grea, spunea el, sa tii in mana 30 de angajati, ghizi, bucatari, mecanici, marinari, care in marea lor majoritate, desi ingeniosi si binevoitori, sunt analfabeti. Pe langa asta, Pat trebuie sa vada de turisti, sa colaboreze cu localnicii pentru aprovizionare (totul este adus pe mare, de la bere la benzina pentru generator). Kri Eco Resort a fost infiintat acum 10 ani de un olandez norocos care a reusit combinatia castigatoare : sotie indonesiana, modificare legislativa temporara pentru a obtine autorizatia, relatii bune cu autoritatile. De atunci, centrul s-a dezvoltat, s-a adaugat si mai luxosul Sorido Bay Resort, iar ceea ce la inceput era o simpla improvizati a devenit o afacere cu implicatii majore. Pentru ca Pat parea stresat i-am spus ca e ok, poate prelua el firma mea de publicitate din Romania si-i tin eu locul cativa ani.
In final o intrebare care mi au pus-o multi : cum stii de ce peste sa te feresti sau nu ? Raspunsul unui diver este urmatorul, pestii sunt ca oamenii, daca sunt foarte frumosi sau foarte urati, periculos sa te apropii de ei.
Ma bucur ca am avut si eu micul meu rol de mesager între voi doi, si mor de invidie ca Andrei a ajuns deja acolo! Mi-a placut articolul, sper sa fie începutul unei frumoase prietenii:)
Alte articole
Descriere
Descriere
Descriere
Descriere
Descriere
Descriere
Descriere
Autor: Text: Andrei Stoiciu. Foto: Bogdan Putinica, 
Comentarii: 1 [ 
