De aici nu ne-am mai indurat sa plecam...
Porto Kagio este:
• portul in care se ascundeau cei mai de temut pirati,
• portul in care si acum se gasesc oase de oameni ingropate la doar cativa metri in pamant,
• portul in care un obuz de tun de acum 200 de ani iese din munte, ca o marturie a celor intamplate aici,
• portul in care, la 1820, cand turcii au debarcat in Mani, femeile din sat i-au intampinat cu coasele si au retezat capete, pana la unul.
Porto Kagio este frumos. Foarte frumos. Are 3 terase si 2 hoteluri. Sa evitati sa va duceti sa mancati sau sa va cazati la femeia oachesa care sta in strada sa agate turistii. Nu pentru ca ar fi vreo problema, ci pentru ca langa taverna ei este Akrotiri. Akrotiri inseamna in limba greaca “cap” si au ales acest termen, pentru ca iti pierzi capul, odata ajuns acolo, la capatul lumii.
Porto Kagio este departe de orice. Pana si pentru cei din Kalamata (unde puteti ajunge cu avionul de la Atena) e greu de ajuns, pentru ca drumul inseamna numai serpentine, dintr-un varf de munte in altul, fara parapeti si cu viraje bruste. Normal, tot ce e minunat ori e imoral ori e ilegal ori ingrasa. Ori e atat de frumos, incat merita toate eforturile.
Akrotiri are cea mai frumoasa terasa, cu cele mai frumoase umbrelute, cele mai frumoase scaune si cei mai frumosi oameni care ingrijesc de ea. Familia Grigorakis: Nikos, Ada si cele 2 fetite ale lor, Matina si Danai. Oameni de un deosebit bun-gust, cu care, chiar daca nu ne-am inteles prea bine (nici ei nu stiau engleza, nici noi nu stiam greaca), ne-am imprietenit mai usor si mai temeinic decat cu cei de o limba si de un leat.
Camerele sunt spatioase, cald decorate, cu mici balconase unde se poate citi sau sta la plaja. De fiecare data incerc sa descopar senzatia cea mai puternica ce ramane dupa o sedere intr-un hotel. De aici mi-a ramas cel mai persistent in minte mirosul: mirosea foarte frumos in camera si pe hol, indiferent de momentul zilei. Mirosea a flori, desi nu erau. A scoici, desi nu erau. Si a arome necunoscute, desi cunosc atatea (ca doar si eu imi petrec fiecare escala dintre avioane in duty-free la parfumuri…).
La Akrotiri nu exista internet, cum nu prea exista nici semnal la mobil. Daca vreti sa vorbiti, trebuie sa mergeti cateva minute pe jos, pana intr-un loc mai inalt, pe munte. Ceea ce e foarte indicat, pentru ca veti da de o bisericuta ortodoxa mica, de unde puteti lua tamaie. Tamaie de la capatul lumii…
De mancare, bineinteles, peste. Tsipoura, un deliciu. Pe langa cele specific marine, puteti manca si specialitati grecesti (tzatziki, souvlaki, saganaki), dar si feluri pur continentale (piept la gratar sau ceafa cu cartofi prajiti).
Trebuie sa incercati carnati cu portocale! Nu e gluma, e delicios: un carnat marisor si deloc gras, care contine mici bucatele de coaja de portocala.
Pretul pe camera seaview este de 60 €/noapte si de 80 €/noapte in high-season (iulie, august). Dar banii nu constituie o problema, daca va ganditi ca sub pasii vostri zac comorile piratilor, doar-doar le-o scoate cineva sa vada si ele lumina zilei.
Povestile despre pirati sunt cat se poate de adevarate: cand veti ajunge si veti vedea cum e asezat Porto Kagio veti intelege de ce l-au ales piratii drept ascunzatoare din care se aruncau fix pe navele pline cu aur si cu pietre pretioase. Akrotiri are o barcuta cu motor proprie pe care o pune la dispozitia vizitatorilor pentru ture catre grota lui Hades (poarta iadului), catre Cape Tenaro (cel mai sudic punct din Grecia continentala) sau pur si simplu, la prins peste.
Marea este calda, linistita si cristalina. Fundul este nisipos si se adanceste lin, astfel ca inotul e o placere. In fiecare seara, inainte de inserat, incep sa apara 3-4 veliere, care ancoreaza aici, pentru ca e un golf calm si sigur. E o placere sa ii vezi pe navigatori cum lasa panzele, arunca ancora si lanseaza micutele barci pneumatice cu care vin pe mal, ca sa bea un pahar de ouzo, in timp ce soarele apune peste Porto Kagio, ascultand povestile cu pirati.
Pentru rezervari:
Hotel Akrotiri Mobile: (+30) 6946320808